A FOST INAUGURATĂ CEA MAI MODERNĂ CREȘĂ DIN OLTENIA, CONSTRUITĂ ÎN DROBETA-TURNU SEVERIN

A FOST INAUGURATĂ CEA MAI MODERNĂ CREȘĂ DIN OLTENIA, CONSTRUITĂ ÎN DROBETA-TURNU SEVERIN
Cea mai modernă creșă din Oltenia construită în Municipiul Drobeta-Turnu Severin și una dintre cele 211 construite în toată țara, prin Programul “Sfânta Ana”, a fost inaugurată astăzi.
Cu toții au făcut un tur al clădirii, admirând camerele de somn ale copiilor, sălile de activități, cu zeci de jucării și jocuri educative, dar și bucătăria dotată cu aparatură foarte modernă, profesională.
“Suntem primul municipiu reședință de județ din România, care a finalizat această construcție, creșa fiind una dintre cele 211 finanţate în toată țara, prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Am reabilitat, până în prezent Creșa „Drobeta-Turnu Severin”, Creșa „Căsuța Poveștilor” și „Creșa Prichindel”, urmând să modernizăm și creșele „Micul Prinț” și „Piticot”. Totodată, luna viitoare finalizăm construcția încă unei creșe în vecinătatea Cartierului Tinerilor,” a precizat Marius Screciu, primarul Municipiului Drobeta-Turnu Severin.
Clădirea a fost construită din temelii, într-un an de zile și este dotată complet, inclusiv cu jucării, dar și cu o eficiență energetică ridicată, pornind de la izolațiile foarte bune, până la dotările tehnice, prin care are asigurate, din producție proprie, apă caldă și căldură iarna, iar vara răcoare, dar și energie electrică, tot anul.
Creșa „Mica Sirenă”, așa cum a fost denumită, asigură 70 de locuri și dispune de 7 dormitoare, 7 băi, 7 săli de joacă în interior și 5 spații de joacă în exterior, spații pentru luat masa, precum și bucătărie, spălătorie și călcătorie inclusă. Clădirea are, de asemenea, o sală de ședințe și cabinet medical.
„Vom avea aici copii cu vârste cuprinse între 3 luni și trei ani, în funcție de cererile pe care le vom primi. Noi avem cereri restante începând cu anul școlar trecut, această creșă vine să rezolve o mare parte dintre solicitările pe care le avem din partea părinților”, a adăugat Alisa Alstani directorul Direcției de Asistență Socială al Primăriei Drobeta-Turnu Severin.
Noua creșă de dimensiune medie din Drobeta-Turnu Severin reprezintă o investiție de 3,4 milioane de euro, fonduri europene din Planul Național de Redresare și Reziliență.
CMF 21240002

Comentarii