Covorul de pe insula Ada Kaleh la care s-a lucrat 17 ani

Puține lucruri s-au mai păstrat de pe Insula Ada Kaleh, înghițită de ape, o dată cu construirea hidrocentralei de la Porțile de Fier I. Unul dintre acestea este un covor unic, vechi de aproape 200 de ani și care cântărește jumătate de tonă. Covorul a acoperit podeaua moscheii de pe insulă, fiind ulterior adus în moscheea Carol I, din Constanța.

Covorul din Ada Kaleh

Covorul a fost dăruit geamiei de pe insula Ada Kaleh în anul 1904, de către sultanul Abdul Hamid al II-lea. Covorul a fost lucrat manual timp de 17 ani, are o lungime de 14 metri şi o lăţime de nouă metri. De asemenea, câtăreşte 490 de kilograme.

O adevărată operă de artă, covorul a fost salvat de pe insulă înainte de scufundarea acesteia şi a fost dus la Moscheea Carol I din Constanţa, unde poate fi văzut şi în ziua de azi.

Insula Ada Kaleh, sau Carolina, cum o numeau austriecii, a dispărut sub apele Dunării în anul 1970. Insula se găsea la aproximativ trei kilometri în aval de Orşova şi avea o lungime de aproape 2 kilometri. Pe insulă trăiau circa 600 de turci.

 

Comentarii