S-au alocat sume importante de bani pentru Spitalul Județean din Severin și pentru Spitalul Municipal din Orșova

Ministerul Sănătății a alocat suma de 2.4 milioane lei pentru Spitalul Municipal Orșova pentru achiziția de echipamente noi. De asemenea, în urmă cu câteva zile, a fost semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea, modernizarea și extinderea ambulatoriului de specialitate al Spitalului Județean Drobeta Turnu Severin.

Pentru Spitalul Municipal din Orșova, se vor face demersurile necesare în ceea ce privește achiziționarea de aparatură medicală specificată în adresa primită de la Direcția de Sănătate Publică. Este vorba despre o stație de sterilizare, o masă chirurgicală, o lampă scialitică dublă cu camera video integrată, un laparoscop, ecograf 4D – 3 sonde și un ecocardiograf.

Spitalul Județean Drobeta Turnu Severin va beneficia de suma de 12 055 298,60 lei pentru modernizarea ambulatoriul actual. Se va construi un nou corp de clădire, în vecinătatea celui existent, se vor realiza alei și trotuare de circulație pietonală, precum și amenajări peisagistice. Totodată, se vor dota cabinetele medicale cu aparatură și mobilier și se vor înființa alte cabinete pentru specializări precum: dermato-venerologie, nutriție și boli metabolice, hematologie, psihologie medicală, evaluare psihologică, destinate diagnosticării și tratării pacienților în regim Ambulatoriu. A declarat pentru DrobetaOnline, Aladin Georgescu, Președintele Consiliului Județean.

Comentarii